|
Fratii m-au invitat sa împartasim impreuna un subiect care nu este dintre cele mai dulci, cele mai dorite, dar este unul pe care il am pe inima de foarte mult timp. Iubesc acest adevar pentru ca este din Scriptura si pentru ca a avut in viata mea, a bisericii si a comunitatii regionale in care slujesc efecte binecuvântate.
As vrea sa ne amintim una din pildele Domnului Isus, si anume, cea din Luca 16.1-13. In pilda aceasta Isus se refera la acest concept interpretat diferit, Mamona. Este adevarat ca El recurge la o personificare: nu puteti sluji lui Dumnezeu, care este o persoana si lui Mamona, pe care noi il interpretam tot la fel. Intrebarea este: cine este Mamona? Raspunsurile sunt diferite. Unii credinciosi spun ca este diavolul, altii spun banii, insa e limpede ca aici este vorba de o personificare, ceva sau cineva caruia i se poate sluji. Aceasta pilda pune in evidenta cel putin trei lucruri pe care vreau sa le subliniez si sa le dezvolt. Ele sunt esentiale in intelegerea noastra in ce priveste felul cum ne raportam la Dumnezeu in credinciosia noastra fata de lucrurile materiale care ne sunt incredintate noua. Lucrarea lui Dumnezeu are nevoie si de suport financiar, a avut intotdeauna si va avea.
„AL DOMNULUI ESTE PAMÂNTUL CU TOT CE ESTE PE EL, LUMEA SI CEI CE O LOCUIESC!” Primul lucru care trebuie sa fie subliniat pentru noi si sa devina o convingere ferma pentru noi, este faptul ca toate lucrurile ii apartin lui Dumnezeu. Ps. 24.1: „Al Domnului este pamântul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!”. De aici reiese ca singurul proprietar al pamântului si al lucrurilor de pe pamânt este Dumnezeu. Vom vedea mai târziu ce vom face cu actele noastre de proprietate, când Scriptura spune ca pamântul acesta cu tot ce este pe el este al Domnului. Si Dumnezeu a facut afirmatii de genul acesta: „Al Meu este argintul si al Meu este urul”, chiar daca nu avea in buzunare aur, când a spus lucrul acesta. Argintul si aurul erau in posesia imparatilor, dregatorilor, oamenilor. Dar El a dovedit asta, când a spus prin profetul Hagai, ca al Lui este aurul si argintul pentru ca, citim cum in anii urmatori, Dumnezeu a deschis isteriile celor mai bogati oameni ai vremii si a trimis aur si argint pentru Casa Lui, pentru nevoile lucrarii Lui, dovedind ca intr-adevar, aurul si argintul de pe pamânt, indiferent in stapânirea sau ispravnicia cui se afla, este al Domnului. Apoi, Scriptura ne spune ca turmele si cirezile sunt ale Domnului, asa cum reiese din Ps. 50: „Daca Mi-ar fi foame nu ti-as cere tie, pentru ca iata, toate turmele sunt ale Mele”. Tot Scriptura ne spune ca iarba si copacii sunt ai lui Dumnezeu. Daca nu uitam acest lucru, care este absolut adevarat cu privire la orice lucru ce se afla pe pamânt, atunci capatam o perspectiva corecta si ne corectam gândirea noastra cu privire la ce este al nostru, ce stapânim noi, asupra caror lucruri suntem noi proprietari. Aceasta este viziunea Scripturii, care nu se va schimba niciodata: „Al Domnului este pamântul cu tot ce este pe el, lumea si cei ce o locuiesc!”.
NOI NU SUNTEM ADEVARATII PROPRIETARI Al doilea lucru pe care-l gasesc aici in Cuvântul Domnului este ca Dumnezeu le-a incredintat oamenilor in mod diferit bogatiile si proprietatile Sale. De aceea unii au mai mult, iar altii mai putin. Nu doar datorita nedreptatilor sociale sunt oameni bogati si saraci, ci Scriptura ne spune ca bogatul si saracul se intâlnesc. Domnul a facut si pe unul si pe altul. Dorinta lui Dumnezeu este ca unora sa le incredinteze mai mult si altora mai putin. Niciunul dintre noi nu este proprietar, indiferent de actele sau documentele pe care le poseda pentru o proprietate sau alta, iar Scriptura ne numeste pe toti ispravnici sau in termeni actuali, administratori. Tot Scriptura vorbeste despre un ispravnic care avea in administratia sa bunurile unui stapân. Nu erau ale lui, dar stapânul i le-a incredintat ca sa le administreze cu intelepciune pentru profitul si dupa dorinta stapânului. Adevarul este ca tot ce avem, cu act sau fara act de proprietate, este proprietatea lui Dumnezeu, care ne-a incredintat-o pentru a fi folosita dupa voia lui Dumnezeu si pentru gloria Sa. Unul ar putea zice ca masina este a lui, caci a cumparat-o el. Pe unde circula masina? Pe pamânt. „Pamântul cu tot ce este pe el este al Domnului”. Altul ar putea zice ca a lui este casa in care locuieste, deoarece el a construit- o si are acte pe ea. Dar, pe ce sta casa lui? Pe pamânt. „Pamântul cu tot ce este pe el este al Domnului”. Sau ar mai putea zice: atunci, macar nevasta este a mea, caci eu mi-am ales-o. Dar Scriptura spune ca si nevasta este un dar de la Dumnezeu. Cu privire la orice lucru din posesia noastra, noi nu suntem proprietari. Daca din punct de vedere social sau pamântesc putem sa ne bucuram de acest drept de proprietar, inaintea lui Dumnezeu niciunul nu are vreun drept de proprietar. Si atunci, va pun intrebarea: ce lucru aveti, pe care nu l-ati primit? Toate le-am primit de la Dumnezeu. Dumnezeu a ingaduit in suveranitatea Lui ca o parte mica din proprietatea Sa sa fie administrata de tine si familia ta, insa toate sunt ale lui Dumnezeu. Scriptura spune ca ar trebui sa ai o atitudine fata de lucrurile materiale si fata de valorile financiare pe care Dumnezeu ti le-a incredintat ca unul care nu are nimic, dar caruia i s-a incredintat totul in administrare dupa voia stapânului. De fapt, acesta este al treilea gând pe care as vrea sa-l dezvolt mai mult. Deci, primul gând era: totul este al lui Dumnezeu, si lucrurile materiale si fiintele vii. Si, tot ce am primit noi din punct de vedere material sau ca fiinte care se afla intr-un anumit raport cu noi, sotie, copil, toate sunt daruri de la Dumnezeu. Al doilea gând era: suntem chemati sa administram aceste lucruri si sa nu uitam ca nu-s ale noastre nicidecum. Când Domnul ne cere sotia sau copilul, cât de dragi ne-ar fi, indiferent la ce vârsta s-ar afla, ne doare, plângem, suferim dar este a Lui. Suntem doar administratori ai lucrurilor. Trebuie sa intelegem ca suntem administratori ai banilor nostri, care apartin in totalitate lui Dumnezeu. Nu 10% ii apartine lui Dumnezeu, ci El ne-a spus ce sa facem cu 10% din banii care ni-i da, dar toti sunt ai Lui. Cineva ar putea spune: ma scol dimineata si trudesc, vin târziu acasa si cu truda câstig banii pe care-i am, deci sunt banii mei. Cuvântul lui Dumnezeu vine si spune asa in Eclesiastul 3.13: „Dar si faptul ca un om manânca …”. Si faptul ca cineva munceste din greu si câstiga cinstit este un dar de la Dumnezeu si nu este un merit personal. Salariul pe care il iei de la serviciu nu este doar rezultatul muncii tale, ci este dovada harului lui Dumnezeu care te-a intarit sa muncesti si sa câstigi. Altcineva ar putea zice: am primit de la parinti aceasta bogatie. Iata ce spune tot Eclesiastul 5.19: „Dar daca a dat Dumnezeu cuiva avere si bogatii ….”. Daca a ingaduit Dumnezeu cuiva sa aiba avere, este un dar de la Dumnezeu si nu trebuie sa uite lucrul acesta.
ISPRAVNICIA CREDINCIOSULUI Deci, al treilea gând este acesta: suntem datori sa folosim resursele incredintate noua dupa voia lui Dumnezeu si pentru a-L proslavi pe El. Vedeti cum pune Dumnezeu problema? Atât de diferit! Când avem un câstig, ne chinuim si ne framântam cât sa-I dam Domnului si incercam sa-L convingem cu cât mai putin. Dar Dumnezeu pune problema altfel. In Eclesiastul 5.19 sta scris: „… daca i-a ingaduit sa manânce din ele, sa-si ia partea lui din ele”. Deci, sa nu se intrebe cât sa-I dea Domnului, ci sa isi ia partea lui de acolo, sa se bucure si sa-I multumeasca lui Dumnezeu, pentru ca totul este un har de la El. Dumnezeu este prea bogat pentru ca lucrarea Lui sa duca lipsa. Problema lui Dumnezeu este ca toate bogatiile acestei lumi n-a vrut sa le pastreze in posesia Lui directa, ci ni le-a dat tie si mie, credinciosilor si necredinciosilor pentru ca ei sa-I dea Domnului dupa cum a rânduit El. Iar când oamenii asculta de Dumnezeu si Ii dau dupa cum a rânduit El, lucrarea Domnului nu va duce lipsa de nimic. Unii ar putea spune asa: bugetul nostru este pe minus, pastorii si-au luat salariu diminuat pe anumite perioade, ba nu li s-a putut da nici macar minimum pe economie. Nu Dumnezeu este vinovat pentru asta. Explicatia nu este la Dumnezeu, ci este la noi si asta este o problema. Este o problema de credinciosie inaintea lui Dumnezeu, pentru ca a venit stapânul, acest om despre care am citit, si a zis: „Da-ti seama de ispravnicie, nu mai poti fi ispravnic pentru ca-mi irosesti averea, si o folose sti dupa cum crezi tu ca-i bine pentru folosul tau”. Isus a spus pilda aceasta in contextul in care erau prezenti acolo oameni care erau iubitori de bani. Fariseii, ca unii care erau iubitori de bani, râdeau de El si-L batjocoreau din pricina acestor lucruri pe care le spunea. Domnul Isus s-a referit la o personificare când a spus: „Nu puteti sluji si lui Dumnezeu si lui Mamona”. El a vorbit aici despre acel spirit care-i inrobeste pe oameni si sufletele lor prin iubirea fata de bani si prin lipsa de credinta. Este un spirit ce poate fi slujit si caruia i te poti supune. Spiritul din spatele lucrurilor materiale, care prin iubirea fata de aceste lucruri intarite de necredinta, de neincredere in Dumnezeu, ii leaga pe oameni si blocheaza resursele lui Dumnezeu ca sa nu fie disponibile in lucrarea Lui. Si atunci Cuvântul lui Dumnezeu ne spune in Prov. 3.9- 10: „Cinsteste pe Domnul cu averile tale...”. De aceea este greu cu darnicia, pentru ca exista Mamona, care este o realitate. Nu este banul, nu este diavolul, este spiritul acesta, legatura spirituala de necredinta, de zgârcenie, de opozitie fata de lucrarea lui Dumnezeu. Daca este adevarat ce spune Scriptura, atunci noi nu-I dam lui Dumnezeu nimic, ci disponibilizam ce este a Lui.
Când oprim ce este al lui Dumnezeu si destinat lucrarii Sale folosind pentru noi si familia noastra, Il inselam.
Nedemn lucru este sa inseli un om. Dar ce inseamna sa inseli pe Dumnezeu, sa-L nedreptatesti, sa-L furi? Groaznic lucru! Secretul darniciei poporului lui Dumnezeu se afla la slujitorii lui Dumnezeu, la pastori, la responsabili. De aceea nu dau credincio sii Domnului cât trebuie sa dea, caci n-au fost invatati s-o faca, n-au avut exemple de oameni dedicati care sa-i invete cu multa indrazneala despre lucrul acesta. Dumnezeu a ingaduit sa fiu pentru 5 ani pastor intr-una dintre, probabil, cele mai sarace zone ale tarii noastre. Am fost pastor la 4 biserici destul de mici de frati rromi in jud. Covasna. Va marturisesc ca saracie ca cea pe care am intâlnit-o acolo, nu intâlnisem pâna atunci, si eu mergeam sa le vestesc Evanghelia. Dar trebuia platita contributia, pe vremea aceea la filiala Arad, iar oamenii aceia erau asa de saraci ca nu te puteai stepta la ceva de la ei. Le-am spus ca trebuie sa slujeasca si sa daruiasca Domnului, pentru ca untem datori fata de Dumnezeu, iar El ne va purta de grija. Fratii se plângeau ca n-au de unde da bani si asa era, dar vreau sa va spun ca pâna acum niciodata nu am putut sa spun vreunui om cât de sarac ar fi: tu sa nu dai Domnului, ca esti prea sarac! N-am putut, desi logica mea ma impingea la aceasta.
DUMNEZEU INMULTESTE CE DAI Cu multi ani in urma un frate mi-a dat sa citesc niste traduceri. Acolo am descoperit o intâmplare ce a avut loc intr-o biserica mare, Ioido din Seul. Pastorul acelei biserici marturisea urmatoarele. Intr-o zi când el a predicat despre zeciuiala, una dintre membrele bisericii intoarsa de curând la Domnul, fiind atinsa de acea predica a spus: „Doamne Isuse, acum am inteles adevarul si vreau sa-Ti dau zeciuiala din ceea ce am in casa”. Intr-o zi sotul ei veni de la munca cu atâta orez, spunea ea, cum n-a avut niciodata asa de mult deodata in casa. Era rezultatul muncii lui. Si, femeia aceasta care Ii promisese Domnului ca-I da a 10-a parte, a impartit orezul in 10 ramajoare, iar o parte a luat-o, a impachetat-o si s-a indreptat spre usa pentru a merge sa o dea bisericii. Dar inainte de a iesi din casa, i s-a inmuiat inima si si-a spus: „Atâta orez n-am avut noi niciodata, sa duc asa de mult orez la biserica când imi prinde bine mie aici?”. Cu durere in inima s-a intors si a pus orezul la loc spunând: „Doamne iarta-ma, dar nu pot sa dau atâta orez”. Insa liniste tot n-a avut. De câteva ori a luat orezul si l-a pus la loc, pâna când, in cele din urma a uat orezul si a fugit pâna la biserica, unde s-a dus direct la pastor si i-a zis: „Frate, am venit sa-I dau Domnului niste orez”. Pastorul David spunea: „Când am privit-o pe aceasta femeie, am stiut toata istoria acestei intâmplari si mi-am dat seama cu câta greutate a adus ea acest orez la biserica. Primul meu impuls a fost sa-i spun: «sora, ia-ti orezul si du-te casa, ca sunt altii mai bogati care pot aduce orez aici». Dar Duhul Sfânt mi-a vorbit si a zis: «cum poti tu sa lipsesti pe femeia aceasta de binecuvântare?”. Apoi pastorul a luat orezul din mâna ei cu mare greutate, iar ea a plecat acasa multumind Domnului. Peste vreo 2-3 saptamâni, femeia aceasta a venit la el si i-a zis: „Frate pastor, va invit la mine acasa, caci se intâmpla o minune. Va aduceti aminte de orezul ce vi l-am adus? Ei bine, de atunci noi tot mâncam din el si nu se mai termina. Veniti sa vedeti lucrul acesta.” Chiar si ziarele din vremea aceea au publicat acest lucru si au fotografiat, deci a fost un caz mediatizat. Am citit aceasta intâmplare acum 20-30 de ani, si de atunci pâna astazi n-am putut sa spun cuiva: frate, esti atât de sarac, asa ca du-te acasa linistit, caci sunt altii mai bogati care trebuie sa dea. Nu, dimpotriva, le-am spus fratilor din Covasna: „Fratilor daca cei mai instariti dau sau nu, este treaba lor, dar voi trebuie sa dati caci sunteti saraci, trebuie sa dati caci aveti nevoie de binecuvântarea Domnului si de ajutorul Lui”. Si fratii au dat, marturie fiind evidentele de la Arad, au dat toata contributia pentru ca n-au mai putut sa scape de constiinta lor, nu de fratele Gurau. Intr-o zi, in fata adunarii din Doboseni a venit o sora de 84 de ani, se sprijinea in toiag si a spus: „Frate, sotul meu a murit acum 35 de ani in urma, copii n-am, n-am avut servici, pensie n-am, deci nu am niciun venit. Acum, te rog, spune-mi, de unde sa dau?”. A fost un moment destul de delicat dar i-am spus: „Sora, daca dumneata ai 84 de ani, sotul ti-a murit acum 53 de ani, copii n-ai, pensie n-ai, de ce n-ai murit pâna acum? Mi se pare ca dumneata trebuia sa fi murit de mult”. Si ea mi-a raspuns: „Frate, numai Domnul mi-a purtat de grija”. Atunci i-am spus: „Aici este secretul, dumneata trebuia sa fi murit acum 35 de ani si iata ca nu ai murit pâna azi, caci Domnul ti-a purtat de grija. Din ce-ti da Domnul, da-I inapoi ce I se cuvine.” Sora aceea a dat contributia cât i-a mai ingaduit Domnul sa traiasca, inca 2-3 ani, pentru ca a inteles ca, din moment ce Domnul ii poarta de grija si ii da cele necesare traiului, este datoare fata de Dumnezeu. Daca este cineva caruia Dumnezeu nu-i da nimic, sa nu dea nimic si nu e vinovat. Aveti pe cineva in familie caruia Dumnezeu nu ii da nimic? Nu aveti. Atunci toti trebuie sa dea dupa binecuvântarea pe care le-o da Dumnezeu. Problema este cum i-am invatat pe fratii nostri sa dea zeciuiala. Daca i-am invatat sa fie zgârciti, sa se plânga intruna, sau sa isi vada mai intâi de familiile lor si apoi sa dea Domnului, rau i-am invatat. Dumnezeu a spus: „Cinsteste pe Domnul cu cele dintâi roade din venitul tau”. Adica, da-I Domnului intâi, iar ce iti ramâne va fi binecuvântat de Dumnezeu si vei vedea cum iti va ajunge. Când iei salariul sau orice alt venit, da prima data partea Domnului si vei vedea ca, desi nu iti ajung banii care ramân, practic vei trai o minune. O minune nu se poate explica - n-ar mai fi o minune – ea poate fi doar traita. Si multi oameni traiesc aceasta minune.
PILDA VADUVEI Biblia vorbeste despre o situatie care absolva de justificare pe orice om inaintea lui Dumnezeu in ce priveste darnicia si sustinerea lucrarii Lui. Marcu 12. 41-44: „Isus sedea jos in fata visteriei Templului si Se uita cum arunca norodul bani in visterie….”. Frumos este sa facem asta fratilor? Nu se cuvine sa te uiti câti bani dau altii, e treaba lor personala, tainica, dar Isus a facut asta. Oricât de ciudat ni s-ar parea, El asta a facut ca sa ne invete pe noi ceva. Si anume, ca Dumnezeu se uita la ce dam noi. Si ne-a mai invatat ceva, ca Dumnezeu evalueaza ce dam. Nu ca noi, care spunem: „fratilor, dati cât va lasa inima, caci Domnul primeste”. Ne impresioneaza aritmetica Domnului Isus si sistemul Lui de evaluare. Vaduva a dat mai mult decât toti. Un lucru foarte important este urmatorul. Orice jertfa, orice darnicie este pretuita de Dumnezeu dupa gradul de sacrificiu pe care-l implica. Oamenii aruncau pungi de bani acolo, dar le ramâneau acasa mai multe, gradul lor de sacrificiu fiind mai mic, chiar daca valoarea banilor era mare. Vaduva aceasta a dat o jertfa care din punct de vedere valoric era mica, doi banuti, dar din punct de vedere al sacrificiului ei era tot ce avea ca sa mai traiasca. Fara sa o impinga pastorul, si-a luat acei banuti, i-a aruncat si a plecat. Vreau sa va intreb. A murit femeia aceea de foame? Scrie in Biblie asta? Nu, n-a murit si ceva ma face sa cred ca a trait ceva mai bine decât pâna atunci, pentru ca a avut binecuvântarea lui Dumnezeu. Si atunci, fratilor, daca aveti in biserica frati saraci, care spun ca daca ar da ce se cere de Domnul prin organizarea bisericii, nu le-ar mai ramâne cu ce sa traiasca, credeti ca au vreo justificare? Nu au! Incercam sa fim mai buni ca Ilie, mai buni decât Domnul si nu reusim niciodata, dar in schimb pagubim lucrarea lui Dumnezeu. Ne justificam inaintea lui Dumnezeu ca nu putem sa-I dam, deoarece avem prea putin, dar El ne spune sa-I dam Lui acel putin pentru a face din el mult. Daca sunt mentionate in Biblie vaduva din Sarepta si vaduva din Marcu 12, cine ar mai putea sa spuna: „nu as putea sa-I dau Domnului pentru ca am prea putin” si sa fie justificat? Nimeni, nici cel mai sarac, nici cel mai lipsit. Problema este ca el nu-L mai cinsteste pe Dumnezeu si impiedica binecuvântarea lui Dumnezeu sa vina asupra lui. Din pricina asta, eu, Ioan Gurau, nu am avut libertatea sa-i spun cuiva: „nu da frate, caci esti prea sarac”. Daca n-a dat, n-am putut sa-i iau cu sila. Nu e treaba mea asta, ci treaba mea este sa-i spun: „esti prea sarac, trebuie sa-I dai Domnului ca sa ai mai mult”. Intr-o zi, casierul bisericii noastre a venit la mine si mi-a spus: „Frate Nelu, cred ca avem o situatie unde ar trebui sa intervenim”. Si mi-a relatat urmatoarele: „In timpul serviciului divin am intâlnit in hol o sora care plângea. Am intrebat-o de ce, si am aflat ca trecea prin lipsuri mari si nu mai avea bani. Dar avea in mâna 5 lei si mi-a spus ca nu are decât banii aceia, pe care vrea sa-I dea Domnului, ca oricum nu-i ajung. Si asa a facut, i-a dat Domnului”. A doua zi am hotarât cu fratii sa trimitem tot pe casier sa-i duca un ajutor. Acesta s-a intors si ne-a adus la cunostinta ca sora a refuzat ajutorul nostru spunând: „Fratilor, nu putem primi acest ajutor, fiindca umnezeu ne-a trimis un alt ajutor financiar chiar a doua zi si am pacatui daca am primi si de la adunare, din moment ce Domnul ne-a binecuvântat asa de mult”. „DATI, SI VI SE VA DA!” A fost una dintre experientele care arata ca Dumnezeu este credincios si ca, atunci când n-ai de ajuns, fa cumva si da-I Domnului din ce ai sau da tot ce ai pentru ca ai nevoie de binecuvântarea Lui! Asta este gândirea cerului, a Scripturii, este umblarea cu Dumnezeu. In Pilda ispravnicului necredincios (Luca 16.1-13) Mântuitorul Isus Hristos a spus: „...stapânul a laudat pe omul acela”(v. 8). Pentru frauda? Nu, pentru felul cum a gândit sa isi asigure viitorul lui. De aceea l-a laudat, pentru intelepciunea de a-si asigura viitorul, nu strângând mai mult, ci dând mai mult, pentru ca mai apoi sa gaseasca rasplata pentru lucrul ce l-a facut mai inainte. Biblia spune: „arunca-ti pâinea pe ape”, dar firea spune altfel: strânge-ti pâinea, economise ste-o, pune-o deoparte caci nu sti ce va veni. Aveam la Brasov un student negru din Zair, care s-a intors la Domnul la noi in tara si era un bun predicator. Intr-o zi a predicat despre increderea in Dumnezeu, spunând asa: „unii oameni strâng bani punând deoparte pentru zile negre, deci vor avea zile negre”. Este un adevar. Firea noastra spune sa strângem, sa punem deoparte, caci nu stim ce ne aduce viitorul. Dar Dumnezeu spune: „Arunca-ti pâinea pe ape, caci nu dupa multe zile o vei gasi iarasi”. Isus mai spunea: „Nu puteti sluji si lui Dumnezeu si lui Mamona”. Se pare ca noi am descoperit acest secret care nu L-a stiut nici Isus, si anume, cum putem sluji si lui Dumnezeu si lui Mamona, iar toate sa fie bune. Este o „descoperire” ciudata, pentru ca Dumnezeu spune ca nu se poate. Cine-l slujeste pe Mamona nu-L iubeste pe Dumnezeu, cine-L iubeste pe Dumnezeu este liber fata de Mamona si liber ca sa Ii slujeasca lui Dumnezeu. Familiile bisericii unde slujesc, toate dau zeciuiala si nu cunosc pe nimeni din adunare care sa dea mai putin de 5 lei partea Domnului pe luna. Unii, chiar daca nu sunt oameni de afaceri mari, dau foarte mult si Ii multumesc Domnului ca biserica nu duce lipsa de nimic, iar fratii din Comunitatea Regionala iau salariul intreg. Si, prin indurarea lui Dumnezeu, nu s-a primit niciodata la Brasov nici un leu de la stat ca subventie. Toti pastorii si bisericile au hotarât ca n-au nevoie de aceasta subventie. De câteva luni fratii au cumparat teren in Brasov pentru sediul Comunitatii, fara sa fi primit un dolar sau un euro de undeva. Prin contributia bisericilor din Comunitatea Regionala Brasov acest eren a fost achitat, si acum se lucreaza la proiect si ne incredem in Domnul mai departe.
CONCLUZIE Aceasta este viata pe care ne-a descoperit-o Dumnezeu, de aceea omul lui Dumnezeu când vede ca are putin si nu-i ajunge, nu strânge putinul acela, ci il da lui Dumnezeu. El este un om liber, un om credincios care cunoaste pe Dumnezeu si isi face bine lui si casei lui. Sa nu ne amagim spunând ca banii nu sunt importanti, ci numai sfintenia, neprihanirea si mântuirea sunt importante. Câta fatarnicie in cuvintele acestea! Banii sunt foarte importanti pentru ca ei exprima timpul nostru investit, capacitatile noastre puse in valoare si mostenirile noastre. De aceea Dumnezeu are un plan cu privire la banii nostri. Un om al lui Dumnezeu spunea: „Daca n-am avea nici un plan cu privire la banii nostri, atunci o parte esentiala a vietii noastre n-ar fi sub controlul lui Dumnezeu”. Dar Dumnezeu are un plan cu banii nostri ca sa fie sub controlul Lui, sa fie administrati dupa voia Lui si apoi El va binecuvânta. Doresc ca toti sa traim aceste lucruri si atunci vom vedea cum Dumnezeu ne schimba si ne binecuvânteaza, iar lucrarea Lui nu va duce lipsa de nimic. Dumnezeu are prea multi bani ca lucrarea Lui sa duca lipsa. Când o biserica construieste, mai da contributia? Eu i-am intrebat pe unii frati care erau in situatia aceasta astfel: „Daca voi construiti anul acesta si nu mai dati contributia, terminati constructia?” „Nu terminam, dar ne rugam Domnului sa ne ajute”, mi-au raspuns ei. Atunci le-am spus asa: „Dati Domnului ce este al Lui si veti vedea ca El va va ajuta. Voi tot nu veti termina lucrarea cu aceasta parte, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu nu inseamna numai casa pe care o construiti, ci inseamna si multe alte lucruri care au nevoie de un suport financiar. Dati Domnului pentru lucrarea Lui ce sunteti datori si veti vedea cum terminati casa si veti spune ca Domnul v-a ajutat”. Asta inseamna libertate si bucurie. De aceea Domnul spunea ca-l iubeste pe datatorul voios. Autor: Ioan Gurau Sursa: Cuvantul Adevarului |